În data de 06.04.2020, prin avocatul Iliescu Alexandru Elvir, O.C.H.R. a sesizat instituția Avocatului Poporului cu privire la încălcarea unor drepturi constituționale și drepturi fundamentale ale omului prin OUG 34/26.03.2020. În acest sens, am solicitat Avocatului Poporului să analizeze aspectele învederate și să sesizeze Curtea Constituționalăccu următoarele excepții de neconstituționalitate:
- Exceptia de neconstitutionalitate a OUG 34/2020 in ansamblul ei pentru modificarile suplimentare aduse OUG 1/1999, ce incalca drepturile constitutionale, prin incalcarea art. 16 alin (1) si (2), art. 20, art. 22, art. 31, art. 44, art. 53 din Constitutia Romaniei ;
- Exceptia de neconstitutionalitate a art. 281 din OUG 34/2020 prin incalcarea art. 16 alin (1) si (2), art. 20, art. 22, art. 44, art. 53 din Constitutia Romaniei;
- Exceptia de neconstitutionalitate a art. 282 , 283 si 284 alin (2) din OUG 34/2020 prin incalcarea art. 16 alin (1) si (2), art. 20, art. 22, art. 44, art. 53 din Constitutia Romaniei;
- Exceptia de neconstitutionalitate a art. 331 al OUG nr. 34/2020 prin incalcarea art. 31 din Constitutia Romaniei
În cadrul acestui demers, am argumentat încălcările evidente ale Constituiției de către acest act al Guvernului care momentan este în vigoare și produce efecte juridice, precum:
“Starea de Urgență poate fi decretată conform OUG 1/1999 cu modificarile ulterioare. Dar « suspendarea » efectivă a Constituției de către o ordonanță de urgență nu poate și nu trebuie să lase loc de încălcări grave ale drepturilor constituționale și fundamentale ale omului prin efectul altor ordonanțe ce modifică ordonanța în baza căreia sunt aceste drepturi limitate. În astfel de condiții se poate ajunge la situația absurdă în care această ordonanță nr. 1/1999 să fie modificată, menținută și dezvoltată, încât să ajungă o reglementare constantă și de fapt care să țină locul Constituției României.
În contextul în care România a solicitat aplicarea art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la decretarea Stării de Urgență, orice îngrădire suplimentară și ulterioară adusă Constituției și Convenției nu poate fi primită.
Sub aspect temporal, rațiunea pentru care există o ordonanță de urgență care sa reglementeze condițiile decretării stării de urgență și desfășurării activităților în interiorul acestei situații excepționale, este pentru a împiedica orice altă reglementare ulterioară să provoace modificări aplicabile în contextul limitării legii fundamentale.
Cu alte cuvinte, starea de urgență funcționează așa cum este prevăzută în O.U.G. nr. 1/1999. Nicio Lege sau ordonanță nu poate produce efecte juridice în absența controlului de constițutionalitate reglementat de art. 146 din Constituția României.
Principalul atribut al C.C.R. constă în efectuarea controlului asupra legilor sub aspectul conformității acestora cu dispozițiile Constituției.
Conformitatea tuturor prevederilor legale cu legea fundamentală este și o condiție a statului de drept.
Având în vedere presupusa necesitate a O.U.G. nr. 34/2020, Președintele României nu a solicitat C.C.R. să efectueze controlul de constituționalitate operând modificarea în baza decretului. În aceste condiții sarcina de a sesiza C.C.R. revine Avocatului Poporului care poate solicita controlul de constituționalitate a posteriori prin ridicarea excepției de neconstituționalitate.
Întrucât ordonanțele emise de Guvern, fie în baza unei delegări sau, în lipsa acesteia, prin invocarea unor situaţii de urgență, au putere de lege, este necesar să fie supuse și ele controlului de constituționalitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât riscul ca ele să conţină prevederi neconstituționale este mai mare decât în privinţa legilor de vreme ce ordonanțele, spre deosebire de procedura de adoptare a legilor, nu fac obiectul unor dezbateri.
Neconstituționalitatea art. 281 prin încălcarea art. 16 alin (1) si (2), art. 20, art. 22, art. 44, art. 53 din Constituția României
Din interpretarea coroborată a articolului 28 din O.U.G. nr. 34/2020 rezultă că statul are dreptul să confiște ca și sancțiune complementară sancțiunii contravenționale bunuri din proprietatea cetățenilor persoane fizice, dar și a persoanelor juridice, prin modalitățile prezentate de art. 28, și să le folosească pentru a suplini Necesarul de bunuri în stare de urgență sau de asediu, după caz. Redactarea acestor articole lasă loc de interpretari în sensul în care confiscările ar putea îmbrăca forma unor abuzuri, tocmai pentru a suplini Necesarul de bunuri în Stare de Urgență.
În continuare ni se explică faptul că plângerea contravențională nu este suspensivă de executare, iar în cazul în care aceasta este fundamentată, « instanța judecătorească dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor la momentul confiscării și care se asigură din bugetul autorităților și instituțiilor publice beneficiare.” În acest mod nici reparația în natură nu este posibilă, iar repararea prejudiciului are în vedere parametri subectivi.
Acest ansamblu vine în contextul în care măsurile sunt luate de agenți constatatori nespecializați, așa cum sunt prezentați în Ordonanța Militară nr. 2/2020 în cadrul art. 10. În absența oricărei reglementări legale individualizate abuzurile pot îmbrăca orice formă, fie ea și involuntară.
Substanța dreptului de proprietate este grav încălcată de O.U.G. nr. 34/2020, în condițiile în care se impune cetățenilor o nouă instituție de drept, confiscarea contravențională. Aceasta este posibilă ca și măsură complementară în parametri nedefiniți, poate fi dispusă de fiecare dată, dar și niciodată! Tocmai acest arbitrar nu trebuie să existe într-un context în care drepturile constituționale sunt oricum restrânse/limitate, întrucât limitarea nu poate fi decât proporțională cu starea de pericol care a generat-o conform art. 53 alin (2) din Constituție.
În acest sens, considerăm că orice măsură complementară dispusă suplimentar sancțiunii contravenționale se circumscrie „dublei acuzații în materie penală” și contravine principiilor și jurisprudenței CEDO sub toate aspectele.
Fără a dezvolta, amintim faptul că sancțiunea contravenționala este asimilata acuzației în materie penală, având beneficiul garanțiilor instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Conform art. 3 din O.U.G. nr. 1/1999 nu este posibilă condamnarea pentru infracțiuni neprevăzute ca atare, însă spectrul răspunderii penale este dat de ordonanțele militare, astfel încât orice încălcare poate fi sancționată contravențional sau penal, iar efectele sancțiunii, imediate, cu atât mai mult cu cât accesul liber la justiție este restricționat din motive obiective.
Neconstituționalitatea art. 282 , 283 si 284 alin (2) prin încălcarea art. 16 alin (1) si (2), art. 20, art. 22, art. 44, art. 53 din Constițutia României
În condițiile în care prin Decret si O.U.G. nr. 1/1999 rechiziționarea este posibilă, ultima modificare adaugă spectrul confiscării și, cu titlu de urgență, intrării în Necesarul de Bunuri în Stare de Urgență a bunurilor proprietate privată. În condițiile în care naționalizarea este interzisă, aceste măsuri au exact aceleași efecte prin rechiziționare, confiscare și donație către un fond ce aparține statului, sub pretextul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție. Confiscarea în condițiile date nu înseamnă altceva decât trecerea în proprietatea statului a unor bunuri nedefinite aflate în proprietatea privată a contravenientului.
Acestea pot fi reprezentate de autovehiculul personal, alimente, medicamente, imobile etc. Dacă ne raportăm la motivele limitativ prevăzute de ordonanțele militare în care se poate părăsi domiciliul, putem acredita varianta absurdă în care un cetățean care iese a doua oară fără declarația pe propria răspundere, la cumpărături, cu autovehiculul personal, poate primi ca măsură complementară confiscarea autovehiculului și trecerea acestuia în proprietatea statului. Tot la fel dacă două sau mai multe persoane se întâlnesc într-un imobil pentru a petrece, poate fi confiscat imobilul.
Contravenția nu presupune neapărat o încălcare cu intenție a unor norme de drept, ci poate fi rezultatul circumstanțelor. Având în vedere că aprecierea sancțiunii prin raportare la art. 28 din O.U.G. nr. 34/2020 cade în sarcina unor agenți constatatori « de serviciu », nespecializați, măsura complementară a confiscării poate opera subiectiv ori de câte ori se comite o contravenție.
Art. 44 coroborat cu art. 53 din Constituție nu justifică art. 28 indice 1,2,3 si 4 din O.U.G. nr. 34/2020.
Proporționalitatea între motivele pentru care se instituie restrângerile nu poate fi justificată prin situația generatoare. Sub nicio formă nu se poate justifica confiscarea ca rezultat al unei contravenții, cu existența pandemiei de COVID-19 și măsurile necesare pentru stoparea acesteia.
Conform art. 15 din CEDO, derogările de la convenție sunt aplicabile ” în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.” Măsurile prevăzute în articolele incriminate nu se impun și nu au o justificare care să ofere statului de a trece în proprietatea sa, indiferent de denumirile pe care le acordă, rechiziționare sau confiscare, bunuri din proprietatea privată a cetățenilor.
Neconstituționalitatea art. 331 al O.U.G. nr. 34/2020 prin încălcarea art. 31 din Constițutia României
Art. 331 al O.U.G. nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, respectiv formularea “Pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări.” este neconstituțional, în măsura în care contravine Constituției României, Articolul 31 (Dreptul la informație) si Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică
Potrivit Art. 1 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 212 din 16/03/2020, se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile.
Se poate observa că “Dreptul la informație” garantat de Art. 53 din Constituția României nu se regăsește printre drepturile restrânse, limitativ enumerate de Decretul nr. 195/2020 in cadrul art. 2.
Pe cale de consecință, suprimarea acestui drept prin Ordonanță de urgență nr. 34/2020 este neconstituțională.”
În data de 27.04.2020, am primit confirmarea că solicitarea noastră a fost înregistrată în data de 08.04.2020, iar în urma unei analize riguroase a aspectelor prezentate în petiție, Avocatul Poporului a decis formularea unei excepții de neconstituționalitate asupra:
- Dispozițiilor art. 14 lit. c1-f din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art 53 alin (1), art. 73, art. 115, art. 126 alin. (2), art. 129 și art. 131 din Constituție;
- Prevederilor art. 9 și art. 28 din același act normativ, față de art. 1 alin. (5) și art. 23 alin (11) din Constituție;
- Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, în ansamblul său, deoarece , în opinia Avocatului Poporului afectează drepturile fundamentale cu încălcarea prevederilor art. 115 alin (6) din Constituție.
|
Pe această cale, Avocatul Poporului ne confirmă că mecanismul justiției constituționale a fost deja declanșat, fiind format un dosar pe rolul Curții Constituționale, aceasta urmând să se pronunțe, în calitatea sa de unică autoritate de jurisdicție constituțională.
Prin urmare, mingea se află în terenul Curții Constituționale, cu privire la protejarea drepturilor fundamentale garantate de Constituția României, drepturi ce se afla în prezent încălcate și îngrădite prin acte ale Guvernului României.
Astfel, se poate spune că s-a realizat o primă victorie pentru democrație, respectiv pentru statul de drept, dar “războiul” încă se poartă, iar urmatoarea confruntare va avea loc pe terenul decidentului constituțional.
Material documentat de Rareș Florentin Mazâlu
