Activitatea jocurilor de noroc este reglementată de O.U.G nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Această activitate este supravegheată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, organism adminsitrativ înființat în acest scop prin O.U.G. nr. 20/2013, totodată fiindu-i stabilite normele de organizare și funcționare prin Hotărârea de Guvern nr. 298/2013.
Potrivit Art. 1 din O.U.G. nr. 77/2009, organizarea si exploatarea activității de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat […]. Administrarea acestui monopol de stat se face de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Acelasi articol, la alineatul (6) ne arată activitățile reglementate de ordonanța de urgenta, și anume:
- Organizarea jocurilor de noroc tradiționale și la distanță;
- Organizarea de activități de producție, distribuție, service, import, export, achiziție intracomunitară, livrare intracomunitară pentru echipamentele de jocuri de noroc și alte activități conexe, specific jocurilor de noroc;
- Emiterea, prelungirea, revocarea și încetarea licențelor pentru activitățile prevăzute la pct. (i) si (ii);
- Monitorizare și control asupra activităților prevăzute la pct. (i) si (ii) de mai sus.
Jocurile de noroc reglementate de O.U.G. nr. 77/2009 sunt:
- Loto;
- Pariuri, respectiv pariuri mutuale, în cotă fixă, în contrapartidă;
- Jocuri caracteristice cazinourilor, respectiv zaruri, cărți de joc, ruletă, mese de joc, aparate de joc;
- Jocuri caracteristice cluburilor de poker;
- Jocurile de tip slot-machine;
- Bingo, atât în săli de joc cât și organizat de televiziune;
- Loto la distanță, organizat și transmis prin intermediul unor sisteme de comunicații;
- Jocurile de tip casino la distanță, organziate și transmise prin sisteme de comunicații;
- Pariurile în cotă fixă și mutuale la distanță, organizate și transmise prin sisteme de comunicații;
- Bingo și keno la distanță;
- Tombole;
- Jocuri temporare, de exemplu “Festivalul de poker”.
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (O.N.J.N.)
Potrivit O.U.G. nr. 20/2013, “Se înființează Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc […], ca organ de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Această instituție acordă dreptul de organizare și funcționare, monitorizează, supraveghează și controlează activitățile din domeniul jocurilor de noroc și precum și activitățile conexe.
Oficiul Național pentru Jocuri de noroc este organizat și funcționează ca organ de specialitate a administrației publice centrale cu atribuții în domeniul jocurilor de noroc. Această instituție funcționează în subordinea Guvernului.
Ordonanța 20/2013 instituie unele principii de urmat, dintre care pot fi menționate principiul protecției minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, în vederea evitării dependenței acestora de jocurile de noroc și principiul protecției participanților astfel încât jocurile de noroc să fie organizate într-o manieră onestă, responsabilă, și transparentă. Aceste principii sunt de asemenea prezente în ordonanța privind funcționarea și exploatarea jocurilor de noroc, având în plus unele nuanțări. Astfel, cu privire la cadrul de reglementare a supravegherii și furnizării jocurilor de noroc, O.U.G. nr. 77/2009 instituie principii cu privire la:
- Protecția minorilor;
- Asigurarea integrității și transparenței operațiunilor desfășurate de către organizatorii de jocuri de noroc;
- Asigurarea unui sistem de joc echitabil, supravegheat permanent și verificat din punct de vedere al securității și corectitudinii activităților desfășurate;
- Prevenirea și combaterea activităților infracționale care pot fi desfășurate prin intermediul jocurilor de noroc;
- Diminuarea expunerii față de riscul de spălare a banilor și de finanțare a actelor de terorism, fraudă fiscală, criminalitate informatică, precum și prevenirea infracțiunilor privind ordinea publică, siguranța națională și sănătatea publică;
- Dezvoltarea și implementarea unui program de protecție a jucătorilor împotriva dependenței jocurilor de noroc.
Joc responsabil, protecția minorilor și a grupurilor vulnerabile
Jocul responsabil reprezintă unul dintre pricipiile instituite de legiuitor cu privire la activitatea jocurilor de noroc, la respectarea căruia veghează statul român prin intermediul O.N.J.N. Totodată, normele legale în materie stabilesc aceleași obligații și în sarcina operatorilor de jocuri de noroc. Astfel, cu privire la organismul statal, OUG 20/2013 instituie ca principiu protecția participanților la jocurile de noroc astfel încât acestea să fie organizate într-o manieră responsabilă.
O.N.J.N. exemplifică pe site-ul instituției principiile de responsabilitate socială ale industriei jocurilor de noroc din România, îndriduind operatorii spre următoarele:
- Să aloce resurse umane care să aiba principala atribuție derularea de acțiuni de responsabilitate socială și protecție a clientului;
- Instruirea respectivilor angajați referitor la cele mai recente practici în legătură cu conceptul de joc responsabil;
- Oferirea cu măsură a băuturilor și a serviciilor ce ar putea încuraja jocul excesiv;
- Informarea permanentă a clienților despre problemele pe care jocurile de noroc le pot dezvolta și cum se pot trata acestea;
- Sarcina identificării timpurii a jucătorilor cu probleme sau care prezintă potențial de a dezvolta asemenea probleme, precum și acționarea de îndată în astfel de situații;
- Cooperarea activă cu autoritățile în privința aspectelor care vizează responsabilitatea socială;
- Asigurarea că accesul minorilor este strict interzis în unități, alt aspect ridicat la rangul de principiu de O.U.G. nr. 20/2013.
O.N.J.N. a emis în acest sens un “Cod Etic”, ce poate fi descărcat de pe site-ul instituției. Documentul poate fi găsit atât în limba română, cât și în limba engleză și se intitulează “Cod etic de comunicare responsabilă în domeniul jocurilor de noroc”/“The ethical code of responsible communication in gaming”. În expozițiunea acestuia, aflăm că bazele ce au stat la constituirea sa sunt atât O.U.G. nr. 77/2009, cât și recomandarea CE 2014/478/UE din 14 iulie 2014 cu privire la principiile de protecție a consumatorilor și a jucătorilor de jocuri online și pentru prevenția accesului minorilor la parierea online. Acest cod etic reiterează unele principii prezente în actele normative ce reglementează industria, precum jocul responsabil și protecția persoanelor vulnerabile.
Pe lângă această inițiativă, nu avem disponibile alte informații în legătură cu eventuale proiecte sau alte inițiative ale statului, fie prin O.N.J.N. sau prin alte instituții, care să aibă ca obiect sprijinirea activă a acestor principii pe care legiuitorul le-a consacrat în ordonanțele de reglementare ale industriei.
Totuși, este interesant aspectul că Ordonanta 77/2009 stabilește înființarea pe lângă O.N.J.N. a unei activități finanțate integral din venituri proprii pentru promovarea respectării principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social. Veniturile proprii se constituie din contribuțiile organizatorilor de joc licențiați, cu următoarele contribuții anuale:
- Organizatorii de jocuri de noroc la distanță licentiați din clasa I: 5000 euro anual;
- Persoanele juridice implicate direct in domeniul jocurilor de noroc tradiționale și la distanță licențiate din clasa II: 1000 euro anual;
- Jocurile la distanță monopol de stat clasa III: 5000 euro anual;
- Organizatorii de jocuri de noroc tradiționale licentiați: 1000 euro anual.
Veniturile activității proprii se utilizează pentru prevenirea dependenței de jocuri de noroc și vor fi alocate pentru activitățile și programele de protecție a tinerilor și a jucătorilor împotriva jocurilor de noroc, prevenirea și tratamentul dependenței de jocuri de noroc, realizarea promovării și publicității responsabile, soluționarea promptă și eficientă a litigiilor dintre un organizator de joc și un jucător, sub condițiile și în conformitate cu procedura stabilită prin ordin al președintelui O.N.J.N., precum și pentru asigurarea cheltuielilor de personal aferent activității proprii în limita a maximum 30% din totalul sumelor aferente activității.
Instituirea acestei “activități” a fost introdusă Ordonanței 77/2009 prin O.G. 92/2014, în următoarea formă:
“Pentru respectarea principiilor menționate la alin. (3) va fi înființată o fundație de interes public, din care vor face parte, la cerere, membrii Consiliului Consultativ de pe lângă O.N.J.N., al cărei obiectiv principal va fi respectarea măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social, adoptate de Comitetul European pentru Standardizare.[…] De asemenea, va fi înființat un «fond» la dispoziția O.N.J.N., denumit în continuare Fondul de prevenire a dependenței de jocuri de noroc, la care vor fi obligați să contribuie toți organizatorii de jocuri de noroc licențiați, cu următoarele contribuții anuale: […]”
Și mai interesant este aspectul că alineatul respectiv a fost modificat prin controversata O.U.G. nr. 114/2018, iar în urma modificării, acesta devine:
“Se înființează pe lângă O.N.J.N. o activitate finanțată integral din venituri proprii în conformitate cu prevederile Legii nr 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru promovarea respectării principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social, astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare. Veniturile proprii se constituie din contribuțiile organizatorilor jocurilor de noroc licențiați, cu următoarele contribuții anuale: […]”.
Contribuțiile stabilite rămân aceleași, dar se poate observa tranziția de la denumirea de “fundație de interes public” la “activitate finanțată integral din venituri proprii”, precum și celelalte schimbări care au ca finalitate o simplificare simțitoare față de textul inițial introdus.
Acestea fiind spuse, lasând la o parte conținutul, raportându-ne la forma actuală a textului de lege, putem observa că statul dispune de un “departament” special destinat respectării și implementării acestor principii, și cu toate acestea, rezultate concrete nu sunt ușor de găsit cu privire la aceste aspecte.
Activitiatea acestui “department” nu are prezență simțită în spațiul public, mai mult de atât, O.N.J.N. nu a mai publicat un comunicat de presă din anul 2017, cel puțin nu pe site-ul instituției.
Pe cale de consecință, la data publicării acestui articol, putem trage concluzia că jocul responsabil, protecția minorilor și a altor grupuri vulnerabile, precum și celelalte principii stabilite de lege, sunt promomovate prin recomandări, iar respectarea acestora în fapt este un aspect ce ține de conduita efectivă a operatorilor de jocuri de noroc.
Bineînțeles, în cazul în care acestea nu sunt respectate, exista consecințe. În legătură cu sancțiunile față de nesocotirea normelor legale în materie, este prevăzută o clasă de contravenții, cu amenzi care pleaca de la 5000 la 10000 ron (pentru persoanele fizice), continuând cu praguri de la 20000 ron la 40000 ron, sau de la 50000 la 100000 ron (pentru operatorii jocurilor de noroc), precum și anumite fapte ce constituie infracțiuni, pedepsibile de asemenea cu amendă sau cu pedeapsa închisorii (de exemplu, desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă).
Separat de forța coercitivă a statului, cu siguranță este loc și nevoie de mai multe inițiative și programe care să sprijine principiile pe care același stat le-a transpus în texte de lege. Mai ales că statul și-a asigurat buget în acest sens, finanțat întocmai de către operatori.
Operatorii de jocuri de noroc
Pentru jocurile de noroc organizate în condițiile stabilite prin Ordonanța de Urgență nr. 77/2009 este obligatorie deținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc. Licența de organizare a jocurilor de noroc se acordă operatorului economic care îndeplinește condițiile pentru organizarea activităților ce fac obiectul ordonanțe de urgență și este valabilă 10 ani de la data acordării, excepție făcând jocurile de noroc temporare desfășurate în stațiuni turistice sau pe nave de agrement, pentru care un organizator a obținut licență cu o valabilitate de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire de încă maxim 3 luni.
Acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe. Organizatorii de jocuri de noroc au obligativitatea să întocmească și să depună la O.N.J.N. o declarație lunară, însușită de administratorul societății – pentru jocurile de noroc tradiționale sau de persoana autorizată – pentru jocurile de noroc la distanță, în care să evidențieze veniturile din jocuri de noroc conform procedurii instituite de ordonanța de urgență, precum și suma ce trebuie achitată pentru plata taxei de licență și de autorizare pe fiecare tip de joc de noroc în parte.
Autorizația de exploatare a jocurilor de noroc este valabilă un an de la data acordării, excepție făcând jocurile de noroc temporare, unde valabilitatea este de 3 luni.
Conform O.N.J.N., un număr de 24 de societăți dețin licență clasa I, după cum urmează:
- 4 societati înregistrate în România: Bet Zone S.R.L. (efortuna.ro), New Mozart S.R.L. (mozartbet.ro), Baum Online S.R.L. (baumbet.ro), AZ Future Casino S.R.L. (redsevens.ro);
- 20 de societăți înregistrate în alte state ale Uniunii Europene, respectiv 18 societăți din Malta, o societate din Croația (HATTRICK-PSK d.o.o., respectiv casapariurilor.ro) și una din Anglia (DERSET LIMITED, respectiv platinumcasino.ro).
Societățile deținătoare de licență clasa I înregistrate în Malta sunt:
- Netbet Entreprises LTD (netbet.ro);
- WM Interactive Limited (winmasters.ro);
- Stanleybet Romania Online LTD (stanleybet.ro);
- Betfair International PLC (betfair.ro, betfair.com);
- TSG Interactive PLC (pokerstars.ro, pokerstarscasino.ro, betstars.ro);
- 888 Romania Limited (888.ro, 888casino.ro, 888poker.ro, 888sport.ro);
- Superbet Interactive (Romania) LTD (superbet.ro);
- HEADLONG2 Limited (sportingbet.ro);
- UNIBET (GERMANY) LIMITED (unibet.com, unibet.ro, vladcasino.ro);
- MAXBET MALTA LIMITED (maxbet.ro);
- GML Interactive LTD (ro.betano.com);
- Greentube Malta See Limited (admiral.ro);
- SEA BET Limited (publicwin.ro);
- ALTABET Limited (efbet.ro);
- Get’s Bet Online LTD (getsbet.ro);
- Global Interactive Solutions Limited (winbet.ro);
- PLAY ONLINE SOLUTIONS LTD (eliteslots.ro);
- MOZZARTBET MALTA Limited (mozzart.com, mozzart.bet)
Cu privire la licențele clasa II, O.N.J.N. are listate 351 de societăți, dintre care 175 înregistrate în România și 176 în alte state ale Uniunii Europene.
Dintre acestea, avem peste 120 de societăți care au ca obiect de activitate “producție, distribuție, reparații și întreținere mijloace de joc, import, export, achiziție intracomunitară, livrare intracomunitară sau alte activități cu componente sau cu mijloace de joc”, 77 de societăți care au ca obiect de activitate “producție și/sau distribuție de software specializat în domeniul jocurilor de noroc”, 46 de societăți listate ca “procesatori plăți”, 27 de societăți se ocupă cu “management și facilități de găzduire pe platforma de jocuri”, 7 societăți sunt listate ca “organism de evaluare a conformității”, 5 societăți sunt “certificator”, 5 societăți sunt “auditori”, 32 de societăți sunt listate sub denumirea de“afiliați”, 4 societăți ca “centru de stocare a serverelor – data center”, 5 societăți ca “studio de imagini cu jocuri de noroc caracteristice cazinourilor”, și o societate care se ocupă cu “oferirea de facilități de management și integrare specifică jocurilor de noroc la distanță pe platforme de jocuri”.
Ca număr de puncte de lucru deschise pe teritoriul țării, respectiv agenții, avem următorii operatori:
- Superbet, cu un număr de peste 960 de agenții, dintre care aproximativ 240 in Bucuresti;
- Fortuna Pariuri Sportive, cu un numar de peste 810 agenții, dintre care peste 100 în București;
- Baum Bet, cu peste 640 agenții, dintre care 9 în București;
- Casa Pariurilor, cu 618 agenții, dintre care 84 iîn București;
- Get’s Bet, cu peste 500 agenții, dintre care 60 în București;
- Stanleybet, cu 394 agenții, dintre care aproximativ 100 în București;
- Winner, cu 231 agenții, dintre care 74 în București;
- Excel Bet, cu peste 350 agenții, dintre care doar 6 în București;
- Admiral, cu 91 agenții, dintre care 28 în București;
- Mozzart Bet, cu un număr de aproximativ 80 de agenții.
Avand în vedere datele statistice expuse mai sus, trebuie menționat aspectul că avem cazul unor entități deținătoare de licență clasa I care sunt înregistrate în alte state europene, dar care de asemenea figurează cu forme juridice distincte înregistrate în România.
Mai departe, cu privire la licențele pentru organizarea diferitelor jocuri de noroc, conform informațiilor disponibile pe site-ul O.N.J.N, respectiv conform ultimelor actualizări, putem distinge între:
- Operatori licențiați pentru pariuri în cota fixă (actualizat Octombrie 2019): 29 de societăți;
- Operatori licențiați slot-machine (actualizare August 2019): 272 de societăți;
- Operatori licențiați bingo în sală (actualizare August 2019): 6 societăți;
- Operatori licențiați cazinouri (actualizare August 2019): 4 societăți;
- Operatori licențiați cluburi de poker (actualizare August 2019): 7 societăți;
- Operatori licențiați cazinouri temporare (actualizare August 2019): 1 societate;
- Operatori licențiați festival de poker (actualizare Agusut 2019): 1 societate;
- Operatori licențiați pariuri mutuale (actualizare Aprilie 2019): 1 societate (Loto – monopol).
Aceștia sunt principalii actori de pe scena jocurilor de noroc, și anume: statul, care reglementează și impozitează, operatorii, care fac profit de pe urma activităților și platesc taxe și contribuții către stat, și jucătorii, cei care se bucură de toate aceste activități, de senzațiile și potențialele câștiguri. Cei din urmă ar trebui să se bucure și de o atenție și protecție sporită în cadrul acestei practici, asistență care cu siguranță este în sarcina primilor doi actori.
Articol documentat de:
Rareș Florentin Mazâlu
Andrada Stan