11.03.2011 – Cutremur – Tsunami
În data de 11 martie 2011 are loc cel mai dezastruos cutremur din istoria Japoniei, Marele cutremur din TOHOKU cu magnitudinea de 9 grade, care zguduie coasta de est a Japoniei timp de aproape 5 minute. Întreaga țară intră în alertă maximă, dar mai ales centralele nucleare, care sunt imediat incapacitate și oprite. O oră mai târziu, un tsunami de 17 metri înălțime intră pe tărm și mătură zeci de kilometri în interiorul insulei. Stricăciunile sunt de neimaginat, zeci de mii de victime, localități întregi șterse de pe fața pământului.
4277 de tone
Pe țărmul de est, complexul nuclear Fukushima-Daiichi cu 6 reactoare nucleare, 4 dintre care funcționau la capacitate maximă, suferă din plin atât din urma cutremurului cât și din urma tsunamiului devastator. Este vorba de 877 de tone de combustibil radioactiv din uraniu și plutoniu purificate, laolaltă cu 3400 de tone de combustibil radiactiv consumat de la alte centrale nucleare din Japonia, din ultimii 50 de ani, înmagazinate în bazine depuse deasupra boilerului principal. Comparat cu Cernobîl, unde a fost de un singur reactor topit, cu material de 200 de tone de uraniu 40% amestecat cu grafit, care a emis radioactivitate pe calea aerului timp de 10 zile, Fukushima se dovedește a fi un eveniment mult mai grav, încă necontrolat.
Încă din 14 martie 2011, când media încă nu primise ordin să cosmetizeze fenomenul și să-l acopere, experți nucleari din întreaga lume, în special din S.U.A. s-au exprimat că în cazul în care miezul radioactiv nu poate fi stăpânit prin aflux extern de apă tratată cu bor (lucru imposibil din moment ce pompele fuseseră dezafectate complet, iar miezul ar fi avut nevoie de 400 de tone de apă pe minut pentru a-și păstra stabilitatea) se va ajunge la topirea miezului, acumularea de gaze de hidrogen în urma evaporării apei în interiorul boilerelor, iar mai apoi la explozii. Lucru care s-a și întâmplat pe rând, la fiecare din cele 4 reactoare cu probleme.
Gura iadului – 1 m2
Analizele publicate în presă în primele săptămâni de la dezastru au arătat că topirea reactorului 1 a început la doar 50 de minute după oprirea sistemelor de răcire și a durat 5 ore până când s-a topit complet și a început să dizolve carcasa boilerului și betonul din jur, cu o viteză de aproximativ 5 cm pe oră. Cantitatea de radiații eliberate este de neimaginat. Chiar și după propriile afirmații ale TEPCO (Tokyo Electric Power Company – care a dat faliment imediat după cutremur și a fost naționalizată) – afirmații care vom demonstra ulterior că sunt cosmetizate, avem peste 530 de sieverts pe oră (nu micro-, nici mili) în vecinătatea reactorului 2, spre exemplu. Pentru a pune aceste cifre în perspectivă, cantitatea maximă de expunere la radiații permisă de NASA pentru astronauți pe întreaga lor viață este de 1 sievert, doză de radiații absorbită de țesutul organic. În doar 4 zile, Fukushima a eliberat o cantitate de cesiu-137 egală cu jumătate din totalul eliberat de Cernobîl.
Toate cele 4 reactoare trec prin explozii în urma cărora boilerele de fierbere sunt distruse complet, iar miezul este expus. În reactorul 1 are loc o explozie cu hidrogen datorat gazelor de acumulare. Pe 14 martie, reactorul 3 trece printr-o explozie mult mai potentă, cauzată de combustibilul MOX (mixed-oxide-fuel) care aruncă efectiv în atmosferă întregul miez nuclear. Reactoarele 2 și 4 au și ele parte de explozii nucleare, însă miezul rămâne în mare parte pe loc și începe să curgă și să migreze în jos, înspre centrul pământului – China Syndrome. De aici înainte nu se mai poate pune problema de oprire a miezului topit, care va tot găuri constant pământul, la o temperatură de peste 4500 de grade celsius, până dă de o venă de apă care să-l răcească. Nivelul de radioactivitate emanat în oceanul Pacific este de neconceput.
Topirea totală a coriumului (miezului topit de uraniu și plutoniu amestecat cu oxigen și materialele din jur) a avut loc la toate cele 4 reactoare.
Mai avem încă o problemă. După cum am amintit mai sus, Fukushima-Daiichi avea 7 bazine de depozitare a materialului combustibil consumat. 6 dintre ele în clădirea fiecărui reactor, deasupra boilerelor, iar a șaptea într-o clădire la nivelul solului. Fiecare bazin de depozitare din cele 6 conținea 3450 de unități combustibile uzate. Bazinul al șaptelea, cel comun, conținea 6291 de unități, într-o clădire distrusă de către apele tsunami-ului.
Fiecare unitate era formată din 63 de elemenți de baton combustibil. Făcând un calcul, vorbim de peste 600,000 de batoane pure de uraniu-235 și plutoniu-239.
Primul robot, desfășurat pe 16 februarie 2019!, nu a reușit să efectueze măsurători semnificative, deoarece condițiile extreme din reactor au forțat operatorii să-l abandoneze în interiorul vasului de izolare. Robotul „scorpion”, fabricat de Toshiba, a fost menit să înregistreze imagini ale interiorului reactorului și să colecteze date precise – în loc de estimate – despre nivelurile de radiație din interior. În trei ore de la implementare, dispozitivul a încetat să mai răspundă operatorilor, în ciuda capacității sale declarate de a rezista la niveluri ridicate de radiații. TEPCO nu a comentat noile sale planuri de a evalua daunele descoperite recent în reactor ca urmare a defecțiunii robotului.
Când un al doilea robot a fost trimis să investigheze, și acesta a eșuat.
Dacă ar fi să ne imaginăm o catastrofă nucleară totală, cu implicații pentru întreg globul pământesc, care să elibereze cantități fenomenale de particule radioactive, atât pe calea apei cât și pe a aerului, aceasta este Fukushima-Daiichi. Uraniu -235, Plutoniu-239, Neptuniu-239, Americiu-242, Curium-247, Cesiu-137, Iod-131, Xenon-133, Technetiu-99, etc încă sunt expulzate în atmosferă, de 10 ani de zile, cu o rată fără precedent.
Aparatele de măsurătoare își depășiseră limitele, ca la Nadia Comăneci.
În 2011, august, avem un număr de 76 de mii de miliarde de Bequereli, adică de dezintegrări atomice pe secundă de Neptuniu-239, plus 120 de miliarde de Bq de Plutoniu eliberați în atmosferă eliberați în primele 100 de ore de la dezastru.
Apa care intră permanent în ocean a fost măsurată la 100 de mii de miliarde de Bq pe litru.. Normalul este de 2-4 Bq/m3.
Oceanul Pacific a fost declarat pustiu de viață la începutul anului 2020. Extincții masive de balene, plancton, foci, etc. Întregul lanț trofic a fost întrerupt, iar curenții marini urmează să migreze și în celelalte ape mari, cu toate că la o viteză mai mică decât masele de aer.
Aerul din Tokyo a fost semnalat în 17 iulie 2011 de către secretarul științific al Comitetului European pentru riscuri radioactive că este de 270 de ori mai radioactiv decât vârful contaminării cu particule nucleare provocat de testările atomice începând cu 1945.
O medie de 10,000 DE MILIARDE (1013) DE Bq PE ORĂ eliberați în atmosferă de către Fukushima – raport din 17 august 2011.
Chiar și cu aceste măsurători, trebuie să se înțeleagă că particulele radioactive au moduri foarte diferite de radiere a energiei, majoritatea neputând fi măsurate, ci doar estimate în funcție de prezența altor contaminanți martori, cum sunt cesiul, iridiul, iod și xenonul, care emit raze gamma. Majoritatea particulelor cu adevărat nocive, cum sunt uraniul și plutoniul emit energie de tip alfa și beta, care este absorbită de țesutul uman, motiv pentru care și sunt mult mai dăunătoare.
O măsurătoare mai aproape de adevăr ar trebui să se facă cu ajutorul emisiilor neutronice.
Evacuarea
În primele zile după dezastru, primul ministru Naoto Kan a anunțat alertă maximă și a decis evacuarea populației pe o rază de aproximativ 50 de km, cu toate că rapoartele de siguranță națională i-au sugerat o rază de 250 de km, care ar fi inclus întreaga metropolă Tokyo – 50 de milioane de suflete. De asemenea a comentat ulterior că se îndoia de continuarea Japoniei ca un stat funcțional.
- a pus problema mutării capitalei, lângă Osaka.
Franța a făcut comunicate de presă tuturor cetățenilor francezi de pe teritoriul Japoniei spunând că Japonia a pierdut controlul iar ei ar trebui să evacueze țara. La fel și S.U.A.
Norul de radioactivitate eliberat în urma gazelor de eșapare din primele 10 zile a traversat oceanul Pacific, fiind purtat de curenții de aer trans-continentali și a acoperit America de Nord în 4 zile, urmând ca în 2 săptămâni să ajungă și în Europa, conform unui studiu și simulări făcute de NOAA, al S.U.A.
SARS sau… ARS? – simptomele
Unul dintre elementele mai puțin potente, însă cu efecte totuși vizibile în sănătatea populației este Cesium-137, care are o afinitate electrică de a se depună în mușchii cardiaci și în general în sistemul circulator – sânge, vase sanguine. Apar tromboze, coagulări exagerate de sânge și disfuncții cardiace.
Particulele nucleare ionizante nu doar că radiază din afara corpului organismelor în cauză, ci pot fi chiar ingerate și pot radia dinăuntrul corpului, fiind cu mult mai vătămătoare pentru țesut. Fiecare element are afinitate pentru anumite organe unde stare lui electro-chimică îi permite să se stabilizeze. Teoretic, calculând doza de energie radiată la o apropiere atât de mare de celule, un singur atom de plutoniu spre exemplu poate provoca pâna la 1800 de afecțiuni, iar la final chiar o tumoră în locul în care este depozitat de organism.
Simptomele diferă în funcție de timpul de expunere, doza primită, tipul radiației și puterea vitală a organismului în cauză. Aceastea pot fi: febră, amețeli, vomitături, oboseală cronică, capacitate scăzută de concentrare, tuse, febră, dureri pulmonare, probleme cardiace ieșite din comun, aritmii, tromboze, diarhee, etc.
Observăm că în presa globală s-a făcut referire la boala COVID-19 ca fiind o boală misterioasă “cauzată” de un presupus virus (lat. Virus = otravă, substantă/particulă toxică – nu neapărat de natură microbiologică) iar simptomele se pare că au ajuns să semene întocmai cu simptomele date de contaminarea radiologică ARS (Acute Radiation Sickness). A se observa similaritatea cu SARS.
În cazul unei contaminări cu particule radioactive pe calea aerului în principal, cum s-a întâmplat în cazul Fukushima, organele afectate vor fi nasul, gura și plămânii pentru majoritatea populației, urmând pierderea gustului și mirosului în momentul pornirii de către corp a procesului de detoxifiere și a refacerii terminațiilor nervoase.
Dacă doza de particule ingerate nu este mare, datorită difuziei în atmosferă și nu este asimilată într-un timp scurt, atunci populația aflată pe cealaltă parte a globului, în special în emisfera nordică, va fi afectată însă reacțiile de eliminare a acestor particule nu vor avea loc deodată, în același an. Există o perioadă de incubare, așa-zis, până când se ajunge la o masă critică de oameni care începe anumite procese de detoxifiere – simptomele de boală. Febra, tusea, durerile musculare, etc sunt toate metode disperate ale corpului uman de a încerca să elimine toxinele acumulate (uneori de-a lungul anilor) și de a se purifica astfel.
Nu există nicio specificitate atribuită COVID-19 care să nu poată fi atribuită contaminării radiologice (ARS). NICIUNA. Inclusiv presupusele teste PCR care caută fragmente proteice au fost folosite de ani de zile în detectarea unor bucăți de microARN specifice degradării celulare în urma radiației ionizante. Există studii destule și pe acest aspect.
Concluzii personale
Analizând cu maturitate și simț de răspundere catastrofa nucleară din 11.03.2011 anticipaserăm o viitoare reacție adversă în populația globului (în special în emisfera nordică) de cea mai grozavă magnitudine. Ne așteptam la ceva vizibil, totuși ciudat, nemaiîntâlnit. Asta chiar înainte de “pandemie”, care a fost declarată exact nouă ani mai târziu, pe 11.03.2020.
Iată că la sfârșitul anului 2019 apare o poveste fără un microb izolat și purificat, însă care se comportă EXACT ca un fulg de plutoniu. În mass-media apare construcția unei psihoze la început persiflată de unii conducători de stat, dar acceptată ca la un semn după ce probabil li s-a pus și lor pe masă “apocalipsa nucleară din Pacific”.
Simptomele SARS-COV-2, identice cu simptomele ARS-FUKUSHIMA-2011.
De aproximativ 75 de ani, de când omenirea a început să folosească tehnologia nucleară, globul pământesc a fost încontinuu otrăvit și iradiat. Însă niciodată ca până în martie 2011, niciodată cu o așa mare cantitate de material radioactiv extraordinar de potent și niciodată pentru o perioadă atât de îndelungată. Cu toate că minciunile și acoperirile guvernului japonez nu au încetat de 10 ani de zile (și încă vor continua), situația tehnică după datele de care dispunem până acum se conturează a fi catastrofală, iar guvernul japonez este clar că a pierdut controlul materialului care nu poate fi controlat.
Destui de mulți oameni de știință, experți nucleari, s-au exprimat că Fukushima este incomparabil mai grav decât Cernobîl – care a fost totuși crunt. Ba chiar a circulat până prin 2013 (când a început cenzura din partea guvernului japonez și din partea oficialităților nucleare globale) că ar fi vorba despre un ELE (Extintion Level Event = eveniment la nivel de extincție).
Minciunile care continuă și se adaugă confuziei generale în care se află omenirea nu pot opri inevitabilul, darămite vindeca afecțiunile atâtor oameni , ba chiar a viitorului speciei umane.
Ar fi timpul să ne trezim din mahmureală.
Ilie
