Situația celor 40 de familii din orașul Broșteni care trăiesc sub amenințarea permanentă de a fi evacuați din locuințele închiriate cu zeci de ani în urmă de la stat este încă departe de a fi rezolvată.
Investigația jurnalistică demarată de OCHR în luna iulie nu s-a rezumat la prezentarea cazului social și mediatizarea lui. După cum am promis în articolul anterior publicat sub titlul ”Primar dispus să plătească rakeți cu sute de milioane de lei vechi. Miza: un bloc de locuințe”, metoda afacerilor dubioase ale foștilor primari Chiriac Nicolae și Chirilă Stelian, va fi scoasă la lumină.
Pentru a obține cât mai multe puncte de vedere și informații din surse oficiale, ne-am adresat mai multor instituții în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Răspunsuri la solicitările noastre am primit de la Primăria Orașului Broșteni, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Prefectura Suceava.
Determinați de a găsi o rezolvare în favoarea oamenilor prinși în capcanele administrative, am bătut și la ușa Consiliului Județean Suceava. Deși s-a scuzat încă de la început că nu dispune de pârghiile legale pentru a acționa în vreun fel în cazul Broșteni, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a spus totuși că nu îi este indiferentă soarta a 40 de familii care trăiesc această dramă. Șeful CJ Suceava a mai precizat și că nu știa nimic despre cazul din Broșteni.
Totuși, în Art. 190 din Codul Administrativ privind rolul președintelui consiliului județean se precizează că acesta răspunde în fața alegătorilor de buna funcționare a administrației județene și asigură respectarea prevederilor Constituției, punerea în aplicare a legilor, etc., precum și a altor acte normative. Iar potrivit Art. 191 una dintre atribuțiile președintelui consiliului județean pe care trebuie să le îndeplinească este relația cu alte autorități ale administrației publice locale – adică și primăria Broșteni din județul Suceava.
Scurta întrevedere cu Gheorghe Flutur a fost totuși una avantajoasă, pentru că astfel ni s-a deschis cu celeritate ușa prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan.
Prefectul Moldovan afirmă că îi este cunoscut cazul și spune că pe adresa instituției a fost primită o sesizare la începutul anului de la locatarii blocului O5 și de atunci instituția a făcut mai multe demersuri pentru a găsi rezolvare pe cale legală a problemei semnalate de către cetățeni. Potrivit celor declarate, a fost emis un ordin de prefect prin care s-a constituit o comisie, s-au deplasat subprefectul Daniel Prorociuc împreună cu juriștii la Broșteni, și au verificat documentația în cauză, inclusiv hotărârile judecătorești.
Iulian Dumitrescu, în calitate de reprezentant legal al chiriașilor din blocul O5, susține că problema reală și piedica cea mai mare în soluționarea cazului social este de fapt alta. Omul a pronunțat clar și ferm că în cazul în care există un act fals sau nul pus la dosar niciodată instanța, un organ de cercetare penală sau oricare altul nu va putea face constatarea atâta timp cât de la prefectură și de la primărie se transmit date false și eronate. ”Pentru că orice instanță își fundamentează hotărârile pe baza documentelor transmise de către autoritățile publice” – explică Iulian Dumitrescu.
Instituția Prefectului se apără și declară că având în vedere că petentul nu a furnizat date concrete la acea dată, prefectura s-a adresat instituțiilor care aveau aceste înscrisuri considerate false de către reprezentantul chiriașilor. Prefectul mai spune că nu contestă cele susținute de către Iulian Dumitrescu, însă arată că există o hotărâre judecătorească definitivă de unde reiese că cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare între două entități, în speță Ministerul de Resort și AF Chiriac Nicolae, a trecut printr-un filtru al instanțelor de judecată.
În replică, Iulian Dumitrescu insistă și atrage atenția că tocmai asta este problema: faptul că prefectura a transmis mai departe instanțelor de judecată doar documentele puse la dispoziție primăria Broșteni fără a le verifica și a omis actele depuse de locatari, printre care și contractele în original încheiate chiar cu administrația publică locală din Broșteni.
Cât despre contractul pe care îl deține pretinsul proprietar al blocului O5 și pe care îl tot vehiculează consilierii juridici de la prefectură și implicit instanțele de judecată este nul de drept, susține reprezentantul chiriașilor. Omul afirmă și repetă – în speranța că se va face auzit până la urmă – că acel contract nu a fost autentificat la notar și Ministerul Economiei a constat deja acest aspect, în urma cărui a și emis un raport. Raportul ministerului a fost transmis către IPJ Suceava prin care i s-a solicitat demararea procedurile în instanță de anulare a tuturor actelor emise până la acea dată.
Însă, acest demers a fost blocat de actualul primar, Molodeschi Mihai, înaintând Poliției Orașului Broșteni un alt contract de vânzare, rezultat în urma tranzacțiilor ilegale privind blocul O5. Părțile contractante, respectiv societatea primarului Chiriac Nicolae și copii minori ai acestuia – reprezentați prin curator Erhan Gabriela, vara primarul, angajată în cadrul primăriei Broșteni la Serviciul Taxe și Impozite! De remarcat că acest contrat intră sub incidența Art. 301 din Codul Penal, privind conflictul de interese.
Important de menționat este și faptul că Ministerul Economiei a solicitat în anul 2017 date referitoare la blocul O5, iar primarul Chiriac a transmis un răspuns cu date eronate. El a declarat că blocul O5 era deteriorat în proporție de 93% grad uzură, că nu a făcut obiectul protocolului de dare-luare în folosință și la finalul adresei preciza că nu au existat contracte de închiriere între primăria orașului și locatarii din bloc. Edilul, a mers mai departe cu înșelătoria și a atribuit blocului O5 documentația referitoare la blocul de nefamiliști – alt activ – pentru a induce în eroare ministerul, iar colac peste pupăză, în cadrul aceleiași adrese a anexat și niște fotografii cu blocurile N6, O8, și O2, ca și cum reprezentau blocul O5.
Trebuie subliniat că soții Chiriac Nicolae și Marica au avut grijă ca în anul 2009 să transmită tot Ministerului Economiei o adresă prin care au solicitat să fie scos blocul O5 din anexa la protocol.
Faptul că edilul Chiriac s-a folosit de primărie pentru a-și însuși bunuri necuvenite, reiese și din nota transmisă de către predecesorul său, Chirilă Stelian Ministerului Economiei, în care vorbește despre transmiterea din proprietatea statului și administrarea Ministerului Economiei în proprietatea orașului Broșteni a activelor care au făcut obiectul protocolului, adică centralele termice, complexul comercial, blocul O5, fosta clădire IPEG și fosta clădire Petecuța, ș.a. Situația aceasta a fost posibilă datorită înțelegerii dintre cei doi foști primari.
Dacă citim cu atenție pagina a doua a notei transmise de primarul Chirilă de la acea vreme către Ministerul Economiei, observăm o formulare halucinantă, în care scrie negru pe alb că ”blocul O5 cu 40 de apartamente a fost omis din anexa la protocol, că el există fizic dar din punct de vedere juridic al statului el neregăsindu-se în evidențele vreunei entități fizice sau juridice”, uimitor este că acum precizează existența contractelor de închiriere încheiate între locatari și primăria Broșteni, rezultând încălcarea dreptului de preemțiune. Dat fiind faptul că Bălău Niculina în calitate de contabil al primărie Broșteni și administratorul Rusu Dorel, semnatari ai notei din 2009 ocupă și în prezent funcții în primărie, cu siguranță au cunoștință despre încasările uzufructului pe blocul O5 conform contractelor de închiriere.
Iulian Dumitrescu mai aduce în atenția Instituției Prefectului că în calitate de reprezentant al locatarilor blocului O5 s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice și a primit următorul răspuns: ”În ceea ce privește terenurile vândute de Remin Baia Mare, am prezentat situația sesizată de Dv. Direcției de specialitate din cadrul ministerului în vederea efectuării demersurilor de anulare a soluțiilor instanțelor de judecată în așa fel încât terenul expropriat prin Decretul 261 din 03.05.1973 să reintre în patrimoniul public al statului român”. În raportul Curții de Conturi făcut în urma controlului din 2016, se precizează că dreptul de proprietate asupra imobilelor – inclusiv blocul O5 – să fie anulat prin radierea intabulărilor existente și să se intabuleze uzufructul rezultat în urma protocoalelor dare-luare în folosință încheiate între minister și Consiliul Local Broșteni în calitate de administrator.
Iulian Dumitrescu reproșează prefecturii Suceava că nota de constatare emisă în anul 2010 a fost menținută de primăria Broșteni și a fost folosită drept răspuns la toate instituțiile. Mai mult de atât, pe baza acelei note de constatare fostul primar Chiriac Nicolae a creat un concurs al hotărârilor judecătorești, pronunțate în mod eronat.
Prefectul Alexandru Moldovan explică la rândul său că toate demersurile pe care le-a făcut instituția în această speță sunt susținute de adrese judecătorești, adrese de la Ministerele de Resort, de la parchete, de la instanță, dar și de la autoritatea locală.
Interesant este că, deși reprezentanții prefecturii Suceava în frunte cu prefectul Alexandru Moldovan s-au arătat binevoitori și interesați de soluționarea cazului social în favoarea celor 40 de familii năpăstuite, documentele puse la dispoziția noastră în urma solicitării pe baza Legii 544/2001 nu sunt de nici un folos real.
Cu toate că am cerut toată documentația cazului pentru a putea fi examinată in extenso, Instituția Prefectului a făcut o selecție a documentelor pe care le-a pus la pus la dispoziția presei. Între paginile triate de prin dosare se regăsesc informații care nu mai sunt de actualitate, ca de exemplu chemarea societății Remin Baia Mare în instanță pentru a fi validate niște antecontracte, alte dosare clasate de instanță, acte despre care reprezentantul chiriașilor acuză că ar fi false fără a fi atașate și variantele considerate de acesta legale, iar pe lângă toate acestea au strecurat chiar și aspecte irelevante în cazul de față, cum ar fi acuzațiile penale la adresa lui Iulian Dumitrescu care au fost la scurt timp anulate definitiv prin hotărâre judecătorească.
Petentul susține că documentația transmisă de prefectură nu poate să mai producă nici un efect pentru că între timp au apărut zeci de elemente noi, care de altfel au fost comunicate instituției. Omul revoltat se întreabă de ce s-a făcut printscreen de pe Facebook la anumite reacții și nu s-a făcut printscreen la raportul ministerului prin care i-a solicitat poliției anularea actelor de pe blocul O5.
Iulian Dumitrescu consideră că toată aceste ”motoare” ale corupției puse în funcțiune și cârdășia dintre instituțiile statului împotriva soluționării speței locatarilor nu îi vizează în mod special pe ei, ci în spate se află de fapt o altă cauză. Se pare că marea greșeală a fostului primar Chiriac Nicolae este aceea că atunci când a furat activele statului, adică centralele termice 1 și 2 și complexul comercial, le-a furat pe toate pe același document pe care se află și blocul O5. Omul afirmă că el a atacat actul normativ, iar în cazul în care locatarii și-ar recăpăta locuințele, Chiriac ar pierde și celelalte imobile. Fostul edil nu se putea prevala de Art. 20 din Legea nr. 15/1990, întrucât Remin Baia Mare la momentul încheierii antecontractelor și validării acestora de către instanță nu avea active în patrimoniul societății, precizează Iulian Dumitrescu.
Dacă până aici, din cele relatate, se poate înțelege care este interesul fostului primar al orașului Broșteni în jurul blocului O5, atunci care ar fi interesul celorlalte instituții angrenate în această poveste redundantă, ca de exemplu prefectura? – Răspunsul este oferit, evident tot de cel care a pus pe jar toate autoritățile din județul Suceava și pe funcționarii și demnitarii de la Ministerul Economiei: ”Cotin a schimbat zeci de prefecți, este un securist vechi, pe aceeași poziție în Corpul de Control. Fiindcă poliția i-a schimbat încadrarea din abuz în serviciu în abuz în serviciu contra intereselor publice, trebuia ca prefectul să îl demită și poliția să îl aresteze. Dar a ascuns procurorul dosarul și l-a instanță a trimis alt dosar. Adevăratul dosar a rămas într-un sertar, doar că eu am ajuns în posesia lui”.
Ca să înțelegem mai bine de ce Iulian Dumitrescu acuză și prefectura de perpetuare a minciunilor și actelor false emise de primăria Broșteni, trebuie mai întâi să lămurim ce hram poartă șeful Corpului de Control al Prefectului, Gheorghe Cotin. Corpul de Control al Prefectului de Suceava, condus de Gheorghe Cotin, este o structură operativă, subordonată exclusiv prefectului şi are atribuţii de a face acţiuni de control punctuale, tematice sau complexe, pentru sprijinirea, îndrumarea şi verificarea cu privire la modul de respectare a legilor şi a altor acte normative de către serviciile publice deconcentrate şi unităţile administrativ teritoriale din sfera de competenţă a prefectului. Printre altele, Corpul de Control înştiinţează prefectul şi sesizează organele abilitate pentru luarea măsurilor legale corespunzătoare, când situaţia impune acest lucru, ca urmare a verificărilor efectuate.
Așadar, iată cât de important este rolul său pentru soluționarea corectă și obiectivă a cazului social din Broșteni, de care depinde soarta a 40 de familii.
Viorela Gherasim